Urăsc țara asta enorm, dar nici pe departe cât îi urăsc populația!
Și am decis ce vreau să fac în privința asta. Nu vreau să emigrez și nu vreau să mă ascund în suburbii. Trebuie să rămân aici și trebuie să mă înarmez ca să iau în primire toți oamenii care mă calcă pe nervi și să mă joc de-a victima și violatorul cu ei până ajungem la știrile de la ora cinci. Am vrut să mă fac magician, programator, avocat, profesor de română, cântăreț, actor… acum m-am răzgândit. Vreau să mă fac șef de scară! Vreau să mă răzbun!
Vreau să apăr toți gaborii, să operez toți doctorii și (mai ales!) toate asistentele, să le proiectez case arhitecților edilitari, să le întocmesc acte și dosare funcționarilor publici… cu același simț al răspunderii civice cu care fac ei toate astea pentru mine. Vreau să le educ copiii tuturor profesorilor din sistemul educațional de stat, să fiu responsabilul cu gunoiul pe strada pe care stau gunoierii, să le închid ușa în nas tuturor șoferilor de autobuz, să le tușesc cu scuipat în obraz tuturor pensionarilor nemulțumiți de educația tineretului din ziua de azi. Vreau niște boxe imense și o stație de amplificare pe măsură ca să le pun maneliștilor Mozart pe repeat până vomită cărăbuși cu barbă ca să am fond muzical în timp ce le torn țăranilor împuțiți și obraznici din piață pe gât propria smântână îndoită cu aracet și roșiile alea scumpe și fără gust. Vreau să plătesc la alimentară cu lamele Orbit pe care mi le-au dat rest în ultimii douăzeci de ani, să cumpăr bandă adezivă ca să lipesc capul fiecărui șofer impertinent de spatele propriei mașini cu motorul mergând după ce l-am făcut să ia țeava de eșapament în gură… lua-mi-ar țeava de eșapament în gură!
Când îi spun maică-mii lucruri de genul ăsta, îmi spune dezaprobator: “Păi, și tu îți pui mintea cu ei!?”. DA. O să-mi pun mintea cu ei și o s-o dăm parte în parte, iar mintea mea tulburată de anii alcoolici de liceu și noxe o să dea de pământ cu mintea lor mucegăită și muncită de manele și fugă după sclipici!
Ne plângem că ne-au năpădit țiganii și că ne ducem dracului, urinăm și regurgităm pe propriile valori și pe fărâmele de cultură care ne-au mai rămas, în schimb devenim patrioți, naționaliști și români verzi imediat ce trecem granița. Ne lăudăm cu Nadia Comăneci, Constantin Brâncuși, George Enescu și alți români care au tăiat-o la rândul lor din țară cu prima ocazie și etalăm realizările lor de parcă am fi contribuit cu ceva. E ușor să fii patriot la Paris, mai greu la Poștă, la coadă la alocații! Dacă problema în țara asta sunt țiganii pentru că au familii temeinice și țin unii la alții, atunci menirea fiecărui român care vrea să-și ia țara înapoi este să nu mai comenteze, să se căsătorească și să facă mai mulți copiii decât o familie medie de etnie rromă pe care să îi crească în așa fel încât să nu fie idioți… Cea mai mare plăcere a românilor e să dea vina pe alții pentru dezastrul pe care l-au făcut în propria ogradă. Nu noi! Vai! Noi l-am dat pe Brâncuși! Țiganii, ungurii, turcii, rușii…
Nu plec nicăieri! Am să stau aici și-am să le-o trag tuturor celor care mi-au tras-o, dar am să le-o trag bine…. și-o să ne-o tot tragem până vom fi satsfăcuți pe deplin…. până nu mai rămâne nimic din cururile noastre leneșe de sorginte latină!
