Pentru că în sufletul meu, sub valori morale solide, idealuri culese din filme porno, o pojghiță de cultură generală, un pretins spirit de luptător și câteva amintiri din liceu sunt o bagaboantă leneșă… am tendința de a nu face, promițându-mi solemn că mă apuc. De mâine, de luni, de pe întâi… slăbesc, nu mă mai enervez, mă las de băut, nu mai arunc hârtii pe jos, încetez de a-mi mai saluta colegii cu “Ce fa-ce fe-te-leeeeee?!”, mă spăl mai des pe dinți, dereglez OTVu’ din televizor, trimit scrisori de amenințare cu bombă la Taraf și câte și mai câte gesturi umanitare.
Mi s-a reproșat că n-am mai scris pe blog, ceea ce a venit ca un mare șoc pentru că nu credeam că are vreun fel de semnificație pentru cineva. Am înțeles. Are. E câțiva oameni care citește! M-am bucurat și m-am întrebat de ce… N-are importanță! Mulțumesc! Citiți și dați mai departe!
Fiindcă mi s-a făcut poftă să scriu din nou, m-am uitat nițel prin ce am scris până acum și am văzut că am scris o grămadă de articole în care promiteam că am să scriu mai multe articole și mi-am zis “Hei! Ăsta e un început foarte bun!”. Așa că am pus mâna și am scris post-ul ăsta în care fac același lucru.
De pe întâi vreau să scriu zilnic pe blog. Sunt curios dacă am să mă țin și dacă o să conteze… Vom vedea sau voi vedea…
Așadar sunt două variante:
1. Mă țin de cuvânt și încet-încet conduc acest mic proiect afară din mlaștina obscurității lenevoase în care se bălăcește.
2. Nu mă țin de cuvânt și scriu mai încolo încă un post în care mă leg solemn cu jurământ pe mama și pe laptop-ul meu nou (și ce dacă mă laud, băi!?) că am să scriu mai multe post-uri.
3. Învăț ca atunci când spun că am să vorbesc de două lucruri să nu se facă trei…
4. Sau patru!
Vă doresc lectură plăcută și vă invit să ascultăm mai jos ilustrația muzicală compusă de unul din iluștii muzicieni de la cumpăna dintre veacuri…