Tiberiu Popovici – stand-up comedy

Dacă aveţi întrebări vis-a-vis de chestia asta, vă rog să vă abţineţi că probabil oricum nu ne înţelegem. Iar pentru cei care au văzut asta şi au arborat zâmbetul ăla care înseamnă “Normal, frate!”… aştept să bem câteva împreună!

Nu cred că există om care să se fi apropiat de un calculator cu Windows pe el şi care să nu se fi jucat măcar o dată Solitaire. Este atât de jucat în birourile din întreaga lume încât eradicarea lui ar produce o creştere semnificativă în economia mondială. Unii oameni îl joacă ocazional, alţii sistematic şi cu pasiune. Probabil că ce urmează îi interesează pe cei care s-au prins la un moment dat atât de tare în Solitaire încât au ajuns să-i citescă help-ul…

Imaginea este un certificat care arată în ce categorie de jucător de Solitaire mă aflu. Dacă aveţi curiozitatea să o măriţi, veţi putea observa că am închis Solitaire-ul în 48 de secunde. Atrag atenţia asupra acestei informaţii nu pentru a mă lăuda (cu toate că e un timp foarte tare, frate!), ci pentru a provoca un proces deductiv şi a mărturisi câte ceva despre mine. Important este nu rezultatul la care am ajuns, ci efortul depus. Screenshot-ul l-am făcut când eram în clasa a unsprezecea şi jucam de doi-trei ani zilnic. Este uşor de raţionat de ce mi-am început viaţa sexuală ceva mai târziu decât mulţi dintre prietenii mei… Când am descoperit fişierul în calculator, am început să râd în hohote. Sfatul meu pentru cei aflaţi în perioada de care vorbesc: Faceţi mult sport, nu vă masturbaţi mai mult de o dată pe zi (nu orbiţi, dar o să fiţi nişte leneşi infecţi!) şi, cel mai important, nu cedaţi! Solitaire este Satana!

“Decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost.” e un lucru pe care mulţi dintre noi îl ştiu deja şi în mod sigur îl aplică în viaţa de zi cu zi, mai ales în sex pentru că altfel nu îmi explic – uitându-mă în fundul acestei sticle de bere – cantitatea monstruoasă de frustrare şi nevoia monumentală de compensare pe care o observ zilnic pe stradă.

Cât despre muncă, Legea lui Murphy spune: “Oricine trebuie să aibă o activitate, dar asta nu trebuie să degenereze în muncă”. Deci Murphy a fost, este şi va fi rromân verde.

În final, pentru toţi cei ce se omoară muncind n-am altceva a zice decât:
“Thug niggaz don’t die… we get high and we multiply!” – Tupac Amaru Shakur (Thug 4 Life)

Mi se pare clar că stimatul domn George Topârceanu a intuit demult şi de unul singur ceea ce firmele de marketing şi publicitate au descoperit abia mai târziu cu ajutorul unor armate de psihologi şi sociologi…

Chitanţa

Tanţa, domnişoara Tanţa
E-o duduie foarte şic,
Zveltă, cu ochi mari şi negri,
Cap superb, năsucul mic,
Picioruşe lungi şi durde
Şi când se plimbă prin Tei
Toţi birjarii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!

Ce profesie are Tanţa?
Uite, n-aş putea să spun;
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Şi-are maniere fine,
Nici nu vreau să ştiu ce face,
Nici cu ce şi nici cu cine.

Ca vecini se mai întâmplă
Ca să-i cer un ac sau aţă,
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă.
O vecinătate dragă
Ne-a prins zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fără să mai bat la uşe.

Tot aşa-ntr-o seară intru,
Era iarnă grea şi ger
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i
Dau să mă retrag un pic
Însă Tanţa-mi spune:
- Intră, intră dragă, nu-i nimic!

Am intrat şi beat de farmec
O-ntrebai plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo,
Lângă-acel calorifer?
- Fiindcă-a fost proprietarul,
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa -
Şi-uite mi-am plătit chiria,
Iar acum, usuc chitanţa.

Am mai spus-o şi oamenii au crezut că glumesc… În curând nu o să mai avem bagaboante, ci PFA-uri…

Nimic nu spune “Făăăăă! Te vreau!” ca o plimbare sub clar de lună…

Pentru cine are impresia că muzica clasică este ceva ascultat de o mână de babalâci şi ciudaţi care plănuiesc în secret să conducă lumea, dar nu pot pentru că sunt slăbiţi de onanie şi talk-show-uri culturale pe canale tv şi radio obscure, deci ceva lipsit de un real impact social (cum are o manea şmecheră spre exemplu!) şi valoare artistică nu am altceva de servit decât o mega-plăcintă cu umplutură de dispreţ. Pentru toţi ceilalţi, am acest clip…

Este vorba de una din trupele mele favorite – Tenacious D. Practic este o formaţie începută ca o glumă de către doi actori de comedie americani. Având în vedere că îmi plac la nebunie şi mi se par deosebit de amuzanţi, voi reveni asupra lor de mai multe ori pe viitor pentru a face cunoscut populaţiei un lucru pe care eu îl îndosariez în sertarul cu eticheta TARE RĂU.

…aşa că m-am închis în casă somnoros, cu poftă nemaipomenită de taclale bine scăldate în vin roşu şi cu presimţirea toamnei ce va să vină. Am căutat jumătate de zi o parodie făcută de George Topârceanu după Ion Minulescu şi când am găsit-o şi am recitit-o am putut în sfârşit să casc satisfăcut. Iat-o mai jos!

Romanţă autumnală