Archive for February, 2007

Lacrimile lui Ovidiu

Wednesday, February 28th, 2007



Aţi auzit de Ovidiu Zară? Nici eu… până când a început să arunce cu noroi în mine. Este vorba de un mic (la propriu şi la figurat) jurnalist ajuns la vârsta la care insuccesul personal şi profesional înecat în alcool nu mai poate sta în faldurile mucegăite ale sufletului şi trebuie să iasă la suprafaţă murdărind tot ce îi iese în cale.

Astfel echipat moralmente şi în compania a doi domni a căror personalitate se înfiripează la graniţa dintre alcoolism şi obezitate a sosit luni seara (19 februarie) pentru a doua oară în Cafe Deko la seara microfoanelor deschise pe care eu o prezentam. S-a prezentat drept Găozaru’” şi asta a rămas singura acreditare a sa pe întreaga desfăşurare a serii. Pe scenă au urcat 10 baieţi cu mai mult sau mai puţină experienţă şi au încercat să facă stand-up comedy. La fiecare din baieţi, indiferent de conţinutul glumelor, Ovidiu a urlat obscenităţi din spatele sălii încercând să fie amuzant şi nu a reuşit. M-a rugat să îi dau voie să urce pe scenă aşa cum o mai făcuse cu două săptămâni înainte. Deşi am văzut cât de beat era am riscat pentru că la open mic este vorba despre deschidere. I-am oferit ocazia să urce pe scenă şi să spună orice avea de spus lăsând judecăţile de valoare pe seama publicului ca întotdeauna. A urcat la final şi a început să bâlbâie câteva poveşti tipice pentru acea faună atât de cunoscută tuturor ce sălăşluieşte în majoritatea timpului în bodegi de cea mai joasă speţă şi îşi scoate capul la lumină din când în când pentru a ne dovedi că fiinţa umană este cea mai scârboasă vietate. Publicul l-a huiduit, eu i-am făcut semnale din reflector pentru a-i da de înţeles că trebuie să coboare de pe scenă şi văzând că se încăpăţânează am făcut ce fac tuturor începătorilor prea zeloşi – i-am închis microfonul. Apoi am urcat pe scenă ca să îmi fac numărul de încheiere, iar Ovidiu probabil împins de fraţii de pahar s-a urcat din nou şi mi-a luat microfonul din mână. A încercat iarăşi să fie amuzant fără să reuşească şi l-am dat jos de pe scenă cu ajutorul sălii. Eu mi-am făcut numărul şi apoi am coborât de pe scenă după care, eroul serii m-a bruscat fizic şi a încercat să mă târască la miliţie sub motivul că m-am luat de Cleopatra Stratan, care este un copil şi trebuie apărată de monştri ca mine. Am încercat să-i explic că ce spunem noi pe scenă sunt doar glume, că gluma cu Cleopatra Stratan care îi jignise fibra morală o spusese alt băiat, că nu mai există miliţie de aproape douăzeci de ani, că e beat frânt şi că ar trebui să bea o cafea. Văzând că nu am cu cine să discut, mi-am smuls mâna din mâna lui şi am rămas cu o urmă de unghie jegoasă. Apoi am plecat acasă şi am încercat să uit.

Trei zile mai târziu, toate aceste evenimente au fost relatate din punctul de vedere al prietenilor lui Ovidiu într-un articol pe care îl puteţi lectura aici. Pregătiţi-vă nişte hellas pentru că este mai mult decât greţos! Este vorba de publicaţia de mare statură morală ATAC. Poate vi-i amintiţi… sunt cei care fac poze cu vedete şi bârfesc. Vă mai aduceţi aminte de lovitura cu pozele Danielei Gyorfi care făcea sex oral? Ei vi le-au adus. Publicaţia respectivă acuză Deko Café, pe Dan Chişu, pe mine şi pe toţi cei care au fost de faţă la evenimente. În viziunea lor pe care o puteţi studia printre tonele de trivialităţi folosite în scriitură, noi suntem nişte scatofagi care fură sufletele tineretului şi ei sunt un fel de eroi ai serii.

Pentru că reacţia lor este atât de caracteristică impotenţei cauzate de alcool, am să trec peste faptul că articolul respectiv conţine mai multe trivialităţi decât am reuşi noi să strecurăm pe durata unui spectacol. Săptămâna asta, pe 26 februarie, am urcat pe scenă şi am făcut cunoscute opiniile din articol în faţa publicului venit pentru seara de stand-up comedy. Am reuşit să ne amuzăm copios pe tema celor scrise, motiv pentru care am să încerc să distribui gratuit copii ale articolului înainte de fiecare spectacol. Părerile acestor preoţi ai bunului simţ care sunt jurnaliştii de la ATAC nu se vor pierde în obscuritatea paginii de net a ziarului pe care o citesc atât de puţini oameni. Le voi promova şi propovădui aliniându-mă puternicei linii moralizatoare pe care această publicaţie o impune maselor neştiutoare.

În încheiere, deşi sunt tentat, nu am să explic cine este Ovidiu Zară, cum şi-a obţinut porecla şi de la câte ziare a fost dat afară până acum pentru că există servicii de căutare on-line şi este suficient să daţi click pe primele câteva link-uri ce au să apară la căutarea cu “ovidiu zara” ca să obţineţi toate aceste informaţii. În loc de asta am să încerc să vă las cu o alternativă la astfel de scandaluri demne de alte perioade istorice. Stand-up comedy nu este pentru toată lumea. Conţinutul materialului nu se bazează în nici un caz pe trivialităţi, dar uneori le cuprinde. Există oameni care găsesc umorul nostru dezgustător, ofensiv sau pur şi simplu neamuzant, dar nu văd nici un motiv pentru care aceştia ar trebui să ne suporte. Ceea ce încerc să spun este: Dacă nu îţi place emisiunea, schimbă postul! Dacă nu îţi place la Deko, du-te să te îmbeţi în altă parte!

Deocamdată asta este tot. Dacă discuţia este continuată de cei în cauză, nu voi ezita să retaliez în scris şi pe scenă. Cineva mi-a şoptit la ureche că se pregăteşte un articol şi în Evenimentul Zilei cu aceeaşi tentă. O, nu! Cine va mai urma? Poate Star sau vreun alt bastion paparazzi… Cred că sunteţi nişte persoane mult prea apăsate de vârstă, interese şi alcool, dar nu e nimic pentru că mă motivaţi cu fiecare palmă pe care încercaţi să o daţi. Iar pe tine, Ovidiu, te aştept oricând la Deko să îmi explici despre viaţă şi moravuri după ce lichidezi câteva beri. Nu mai plânge!

Scrisoare deschisa catre partile combatante

Thursday, February 15th, 2007

Cu toate că sunt student la UNATC si ar trebui sa stiu ce se discuta pe forumul facultătii mele, nu e asa. A trebuit sa aflu de pe blogul lui Teo ca se poarta o discutie destul de infierbantata pe marginea a doua subiecte ce ma privesc in mod personal: teatru si stand-up comedy. Ca sa vedeti despre ce este vorba, dati un click aici.

In principiu, este vorba despre niste pustani care isi dau in cap cu cartile ca in curtea scolii fara sa le citeasca si isi masoara cu nerusinare putele in vazul lumii in timp ce oamenii seriosi stau pe bara si nu zic nimic. Am considerat necesar sa ma implic cu o scrisoare deschisa pe care am introdus-o si mai jos intrucat cuprinde cateva puncte de vedere la care tin.

Iata despre ce este vorba:

Dragi colegi, motivul pentru care am ales sa ma amestec in aceasta batalie este o senzatie usor apasatoare pe care am incercat-o in intreg sistemul digestiv citind cele scrise mai sus.
Ma simt implicat fara voie in aceasta dezbatere demna de pronaosul unui cort deoarece sunt mentionate multe nume si locuri ce au legatura directa cu umila mea existenta. Sunt student la actorie in cadrul UNATC, am fost student la actorie in cadrul unei facultati particulare pe care nu o voi numi (Bine! Hyperion!), am avut privilegiul sa lucrez in Teatrul Studentesc Podul si practic stand-up comedy in Cafe Deko de ceva vreme.
As dori sa-mi incep pledoaria prin a spune ca aruncand un ochi peste cele spuse mai sus am ramas cu impresia ca participantii ori sunt prea orbiti de propriul ego si absorbiti de placuta si multprearomaneasca activitate de a arunca cu noroi unul in celalalt pentru a mai fi interesati de continut, ori nu prea stiu despre ce vorbesc. Se pun cu multa usurinta in discutie arta, viata, cultura, valoarea unor institutii si a unor profesori. Argumentele sunt putine la numar, gandirea este confuza atunci cand este prezenta (cam rar!), iar exprimarea lasa de dorit.
Nu ma voi arunca in demonstratii pasionale din care sa reiasa ca stand-up comedy este o arta. Eu cred ca orice activitate umana poate fi dusa la stadiul de arta. Dar pentru a ajunge la acel nivel trebuie sa parcurgi anumite etape. Din punctul meu de vedere, drumul are trei trepte: personal, profesional, artistic. Se pleaca de la personal, de la viata, educatia, experienta, inteligenta, cultura de care dispui prin dar divin/genetic si pe care le cultivi conform puterii si motivatiei. La un moment dat observi ca esti bun la ceva si decizi sa faci acel ceva pentru a te intretine, beneficiind de o educatie sistematica. Ne aflam in nivelul profesional. Aici devii un bun meserias, cinstit, onest, entuziast. Facand stand-up comedy sau actorie este important sa inveti principiile meseriei si sa poti lucra cu ele pentru a realiza produse de calitate. Este vorba de stiinţa de a-ti valorifica talentul. Abia la final putem vorbi de artistic, cand ti-ai antrenat aripioarele si incepi pur si simplu sa zbori. Lucrurile in aceasta zona sunt doar frumoase, dincolo de argumente si judecati.
Nu pot compara trupa de la Deko cu trupa din Malibu pentru ca nu am avut inca placerea de a-i vedea pe baietii de acolo. Nu pot compara Spiru cu UNATC pentru ca eu nu am fost la Spiru. Si chiar daca as fi avut in ambele cazuri si experienta celuilalt loc, la ce bun aceste secerari la picioarele celorlalti cand oricum populatia e mica?! Pot sa va spun ce legatura au stand-up comedy si actoria pentru mine, anume ca facandu-le in paralel le pot intelege procesele intime mult mai bine fiindca sunt inrudite. Pot sa va spun ca am fost intr-o facultate particulara, sunt la UNATC si am gasit oameni care isi vad de treaba si oameni care nu isi vad de treaba, iar la final scena ne cerne pe toti.
Ceea ce cred eu ca este important… dragostea de meserie, respectul pentru consumator si (oare indraznesc s-o spun?) MUNCA. Daca ati pune in munca la profesia si la persoana voastra atata pasiune cat puneti în bastonada asta virtuala poate ca ati întelege un pic mai bine lucrurile despre care vorbiti si nu v-ati mai grabi atat sa va sariti la beregatile respective precum niste tineri caini de preierie, ca sa nu mai vorbim de faptul ca ar insemna cativa pasi mititei catre arta aceea pe care inca nimeni nu a reusit sa o defineasca realmente. Sau macar ati fi niste buni meseriasi…
Pace si spor la treaba!

P.S. Dinspre partea mea puteti sa continuati si sa va inecati in noroi. Inseamna mai putina concurenta pentru mine…

Urasc diminetile!

Sunday, February 4th, 2007


N-am sa mint si sa afirm ca n-am avut niciodată o dimineata frumoasa, dar simt ca odata cu trecerea anilor diminetile sunt din ce in ce mai urate. Nu are importanta cat de bine ai dormit sau ce ai facut aseara… ceea ce conteaza e ca e dimineata, incepe o noua zi si ai chestii de facut.

Pe masura ce avansezi in varsta iti apar in existenta cotidiana o multime de “Trebuie sa…” care in cele mai multe cazuri determina in tine sentimentul ala subtil cum ca ai fii tinut in loc, ca esti un om ocupat, ca nu apuci sa faci niciodata ceea ce vrei sa faci cu adevarat. Eu cred ca asta este o senzatie falsa pe care iti place sa o incalzesti la pieptul tau tandru de om stresat si este atat de periculoasa incat pe o durata de timp suficient de lunga (sa zicem egală cu speranta de viata!) te poate ucide lasandu-ti senzatia ca n-ai avut niciodata o sansa reala. Am si o dovada pe tema asta: daca te trezesti si n-ai chestii de facut, ce faci? Te apuci si faci lucrurile alea importante pe care nu puteai sa le faci pentru ca erai ocupat sau pierzi vremea? Iti faci primii pasi pentru a-ti indeplini visul de a fi astronaut, fotbalist, postas, spion sau mai dormi putin, dai drumul la calculator si faci click aiurea, deschizi tv-ul si iar nu e nimic? Nu e vorba de dimineti, e vorba de initiativa. Ca sa faci seria de pasi necesara pentru a ajunge acolo unde vrei sa fii trebuie sa incepi cu primul. Care este ala? Poate primul pas e sa nu te mai minti sau daca ieri te-ai mintit singur de zece ori, sa incerci azi sa o faci numai de noua ori. In scurt timp, viata ta ar putea arata asa cum simti tu ca e bine si nu cum ti s-a impregnat de catre parinti sau alte surse doctrinare…

Dar toate astea nu se vor intampla niciodata pentru ca astea sunt doar niste ganduri pe un blog si pentru ca diminetile sunt din ce in ce mai urate. Urasc diminetile!