Tiberiu Popovici – stand-up comedy

Mi-ar placea sa plutesc pe o mare necartografiata insotit de tot felul de nebuni care nu sunt facuti pentru statul pe uscat. Satul sa ma gandesc ca sunt alte locuri pe lume, traind intr-un timp ciudat… gen Evul Mediu timpuriu, sa o ard cu vikingii la lumina lunii gustand mirosuri pe care secolul vitezei nu le poate oferi. Dupa ce-am impartit salbatic ofrandele iubirii cu aleasa mea, sa stau in racoarea noptii muscand din mistret si sorbind cu nesat din combustibilul berserk-ului. Vreau sa pasesc in padurea din care ma trag si sa stiu din cantecul pasarilor cand apare dusmanul ce nici nu stie de mine. Cu hotarare sa-mi ascut barda pe intuneric de un pietroi ce ma iubeste si mi-e punte de legatura cu divinitati pe care numai eu le inteleg. Apoi sa respir in ritm cu padurea asteptand relaxat sa faca veneticul o miscare gresita jurand pe tunete ca il voi jupui de nu face cale intoarsa. Te-astept, nimicule! sa ma gandesc privind luna rasfranta in taisul rece. El singur. Eu singur. Sa ii arat de ce l-au sfatuit sa nu se-avante singur pe plaiurile astea, caci nu e pamant de-al lor. E-al unor oameni ce n-au nimic de dovedit altor popoare… mirati doar de abis, tintind din fiord cu ochii catre orizontul ce nu le da pace. Noi stim ca suntem ultimii meniti sa caute Paradisul – pentru ca suntem cei ce-l vom gasi!